martes, 2 de diciembre de 2014

UE-ropa e pe cale sa faca (inca) o mare . . . "porcarie"

O prietena (virtuala) mi-a semnalizat ("compartiendo" in "face") ca gazduieste in revista (virtuala) Europunkt, un articol cu un titlu care mi-a atras atentia "Porcul este mai identitar decat poetica miorita", adus in pagina Europunkt de "Raluca Oanta", care citeaza dintr-un articol semnat de domnul Vintila Mihailescu.
In aparenta, atat opinii ca ale UE cat si opinii ca ale domnului Vintila Mihailescu, au fiecare . . . dreptatea lor. Numai ca, niciodata o masa nu poate sta pe doua picioare ci . . . fara sa "schioapete", in mod obligatoriu, pe trei (nici mai putine dar, nici mai multe).
Asa ca adaug si eu aici una (o opinie) care se vrea o "a treia cale" la cele doua, deja expuse.



(textul in litere rosii este adus aici din articolul intalnit in europunkt)
Potrivit acestuia, (a lui Vintila Mihailescu) în România, sacrificarea porcului este un ritual, nu o măcelărie, un act violent, dar nu un act de cruzime.
„Sacrificarea porcului este ritual, nu măcelărie, iar o <<arheologie>> a acestuia ne duce în urmă cu mii de ani – ca orice sacrificiu de altfel. Să ne gîndim doar  la <<pomana porcului>>, care în unele zone, în Bucovina de pildă, se numeşte <<aburul lui Dumnezeu>>, care nu este (doar) un fel de mâncare, ci o întreagă cosmogonie. În pomana porcului intră elementele vitale ale porcului, canonic şapte la număr, cu trimitere directă astfel la o viziune despre lume. Este apoi stratul creştin, care leagă sacrificiul porcului de Sfîntul Ignat şi care cere, la tăiere, porcului să i se cresteze o cruce pe cap. Ca mai toate lucrurile în societăţile arhaice, şi porcul este în acelaşi timp hrană şi simbol, alimentaţie şi cosmogonie, economie şi religie. Cînd a devenit doar hrană, ritualul s-a subţiat, iar alimentele s-au simplificat. Porcul a rămas însă pînă astăzi legat de cel mai important ritual domestic, familial, care cuprinde întreaga perioadă a sărbătorilor Crăciunului. Porcul este astfel, într-un fel, mai identitar decît poetica mioriţă”, a precizat Vintilă Mihăilescu.

Multa filoozofie (zic eu), pentru nimic.
Am venit pe lume, am crescut si am trait . . . la tara.
M-am intrebat si eu, copil fiind, de ce varza (spre exemplu) e un aliment atat de prezent iarna in casele noastre, la tara, de ce porcul se taie de Craciun si nu in alta perioada a anului, etc.
Nu e greu sa intelegi, atunci cand tot ce iti pui pe masa iti vine din gospodaria proprie, ca totul s-a stabilit in decursul timpului, pe principiul eficientei.
In anii 60 (vorbesc de ceea ce am trait eu) nu existau nici macar  in constiinta romanilor, mai cu seama de la tara, frigidere.
Apoi daca romanul de la tara al anului 1960 nu avea prin batatura frigiderul, e de la sine inteles ca de la el in josul calendarului, nici vorba de asa ceva.
Anotimpul in care nu mai gasesti ce rontai, (daca nu strangi vara ca furnica), este (mai ales) iarna.
Dar daca ne gandim la oile si caprele noastre din batatura, ele nu mai gaseau de-ale gurii (in mod natural) de pe la jumatatea lui octombrie si pana pe la . . . rasaritul urzicilor.
Si atunci, ca sa poata traversa rastimpul asta, fiecare gospodar incerca sa intre in iarna ca unul care pleaca in expeditie 3 -4 luni cu . . . cate persoane are in "echipaj".
Familiile de pe la noi isi puneau la murat intre 70 si vreo 150 kg de varza (asta tinea cel mai bine, sarea face minuni), doua -trei carute de porumb (atat pentru malai cat si pt hrana la pasari), cartofi, pere, sfecla, ceapa, zarzavaturi conservate si multe alte "rogodeli".
Dar alimentatia omnivorului nu o poti satisface numai cu "verdeata", are nevoie si de carne.
Si uite asa, experimentand si experimentand, a ajuns omul la concluzia ca porcul este cea mai eficienta investitie.
Toata vara il tii cu tot soiul de balarii dar pe masura ce vara ramane in urma, porcul mai mare se face si mai multe alimente necesita.
Cu recolta de toamna il duci numai bine pana pe la data cand, tot pe principiul eficientei s-a stabilit Craciunul. Sunt mult mai multe cele ce au concurat la stabilirea unei date comune pentru "taierea porcului" dar eu ma refer acum pe linia eficientei hranirii lui.
Cand incepi (ca gospodar) sa epuizezi acele produse pe care porcul le mananca si tie nu prea iti plac (sfecla, dovlecii, etc) spui ca incepe sa iti manance urechile (trebuie sa ii dai din hrana ta si a copiilor tai (porumb, pere, si alte).

va urma  

No hay comentarios:

Publicar un comentario